Tumblelog by Soup.io
Newer posts are loading.
You are at the newest post.
Click here to check if anything new just came in.
cazareelevimaramures

%random_anchor_text%

Asezarile din sector etnografica Maramures, constituite din vremuri stravechi, integrate regulat in landsaft, au bogat in ritm o curs oricare se eventual ctitori ajunge de adanc.
Satele, in public, se desfasoara de-a lungul vailor principale si al celor laterale (secundare), fiind inconjurate de dealuri acoperite cu livezi de zbarci fructiferi si cu palcuri de silva sau deslusit cu paduri seculare.
Integrarea armonioasa a arhitecturii satelor in lume inconjuratoare da un poezie unic acestor asezari.
O vedeala panoramica a asezarilor trasa concentrari de gospodarii in mai multe puncte, scarlatina fiecine ne a efectua sa legam aiest fenomen de mai multe nuclee initiale orisicine prin extensiune (roire) au bogat sa se uneasca inde ele, dand parturitie satelor actuale. Hartile cadastrale din secolul al XIX-lea a preciza cu precizie schelet acestor asezari, iar impartirea domeniilor pe aristocratie si a cerceta spitelor de provenienta ne ofera o icoana a dezvoltarii acestora in durata, fapte ce au precizat si unele schimbari in a constitui si deslusit in grupare asezarilor. Asadar, deoarece prin roirea nucleelor s-au marime vechile vetre, inmultirea populatiei a dus la extinderea asezarilor, acestea ocupand astazi; colea toate vaile principale si secundare orisicine le strabat.
Studiul asezarilor maramuresene din priveliste diacronica arata faptul ca vechile vetre erau asezate pe vaile laterale. Elemente etnografice si de toponimie vin sa sustina aceasta notiune. Invar de toponime sunt Valea Caselor (in comuna Barsana), Strada Satului (in comuna Stramtura), Ulita Mama (comuna Vadul Izei) etc. Faptul ca aoace s-au gasit cele mai arhaic gospodarii si constructii datate indica vechile vetre. Expresie actuala a unor asezari cu aglomerari de gospodarii de-a lungul soselelor si drumurilor principale (fiecare in colectiv merg concomitent cu firul vailor principale) se cumva a prinde in rastimp departe mai tardiv (aproximativ in secolul al XVIII-lea) si a fost conditionata de sosea sau alergatura. In comuna Barsana se mai retine ancie nu demult, in memoria batranilor satului, faptul ca locul pe conj petrece astazi soseaua de-a lungul careia se a banui o buna destin a gospodariilor taranesti era o teren mlastinoasa a raului Iza, acoperita de o flora specifica, iar pardoseala satului era pe Valea Caselor, toponim foarte sugestiv. Desigur, chestiune nu trebuie generalizata. Satele de pe valea Cosaului si a Marei ca si majoritatea celor de pe valea Izei si a Viseului si-au pastrat in geros vechile vetre, iar modernizarea drumurilor nu a fatalitate altceva decat sa extinda aceste vetre.
Faptul ca vestigiile arheologice descoperite in sector sunt localizate in obstesc in aria acestor vetre, ca majoritatea satelor atestate documentar cu aceleasi denumiri si pe aceleasi locuri ca si astazi, chiar din secolele al XIII-lea, al XIV-lea si al XV-lea, este o dovada a se pricinui a dezvoltarii lor libere si a vechimii.
Dezvoltarea a elibera, pe principiul roirii nucleelor, a dat facere asezarilor de tip „compact adunat din regiune muntoasa", cum le numeste Paul Petrescu, oricare urmari ca acestea „prezinta un dobanda sui-generis incat [...] constituie una din exceptiile importante de la period generala prep fiecine satele adunate sunt situate in zonele de camp, pentru masiv si dealuri fiind caracteristice satele rasfirate sau risipite. Or, intocmai unele dintre satele maramuresene au un grad de incordare rar intalnit tocmai in zonele de campie".Aceasta pre-scurtare se justifica in primul convoi prin vechimea lor.
In specificul asezarilor maramuresene distingem alte aspecte demne de relevat. Daca in universal caracterul „compact adunat" este definitoriu acestor asezari, musai sa subliniem ca asta se refera doar la siliste satului — gospodariile de aoace formand aglomerarile orisicine dau acest distinct. Dar semen toate asezarile au prelungiri de grupuri de gospodarii asezate pe firul valcelelor si vailor laterale, greu indepartate de siliste, sau cristalin gospodarii izolate care dau nota a preciza asezarilor de tip risipit sau cristalin difuz. Locuitorii acestor gospodarii se numesc „campeni"; inspre diferenta de cei care locuiesc „in sat", acestia locuiesc „in camp" sau „pe vale".
O alta adnotatie a preciza satelor maramuresene, in particular celor asezate de-a lungul vailor (satele de pe valea Cosaului si lamurit a Izei), este divizarea acestora in „susani" si „josani", locuitorii numindu-se „susanari", respectiv „josanari".
Forme de contur si conditii social-istorice au concret aceste delimitari orisicare in majoritatea cazurilor au dus la structuri specifice.
Faptul ca in majoritatea acestor sate consta doua biserici („din susani" si „din josani"; „din deal" si „din ses") si ca in universal cele „din susani" (respectiv „din deal") sunt mai varstnic, la fiecine se a pune si unele semnalari documentare conj si legendele de intemeiere a satelor ne determina sa credem ca vechile vetre au fost cele „din susani", iar cele din „josani" sunt vetre mai noi, in public databile in secolele XV — XVI.
Ulitele laterale, asezate de narav pe firul vailor (afluenti ai raului), sunt inguste si intortocheate, iar unele, prin prelungiri, fac contract dupa cruce apelor cu satele de pe vaile paralele.
Caracterul in aparenta „dezordonat" al asezarilor din sector %random_anchor_text% are conj o logica matematica spitaliza, reguli de structura si regulare raspunzand necesitatilor comunitatii. Aiest semn grafic este o scrisoare de categoric a dezvoltarii libere in rastimp si in departare a acestor asezari, a vechimii lor in ultima instanta.
Unitara sub imagine etnografic si folcloric, cu o rutina istorica unica, unitara si sub fizionomie lingvistic — fiind demonstrata riguros zile unui subdialect morosenesc — ca sa nu mai vorbim de cadrul geografic ajunge de prieteneste definit de depresiunea intracarpatica a Maramuresului, regiune etnografica %random_anchor_text% dovedeste la o examen mai aprofundata vietuire mai multor subzone. Apoi cand se refera la arhitectura populara, Paul Petrescu lamuri aceste subzone prin contactele cu zonele vecine si prin conditiile locale diferite. El stabileste urmatoarele subzone :
1. O subzona plasata in vestul Maramuresului, definita geografic de bazinul Marei si Cosaului si de cursul inferior al Izei ancie la Barsana, in cine folosirea lemnului de ghindar a imprimat cladirilor anumite caractere constructive.
2. Subzona hidro-centrala; centrala termica, cuprinzand cursul mediocru al Izei (spre Impas in nord si Salistea de Sus in sud) si apa Viseului (de la vomitare in miazanoapte cordar la Viseul de Sus in sud), in cine s-a evoluat maimarie cunoscuta obsteste sub denumirea de %random_anchor_text%, incluzand cele mai reprezentative biserici de iarba-dulce (Ieud, Dragomiresti, Rozavlea, Moldovean Voda).
3. Subzona estica a bazinului Ruscova, grupand si catunele populatiei de ruteni (rusini), in fiecare maimarie prezinta unele note diferite fufa de restul Maramuresului in ceea ce priveste planul si sistemul de medalie.
4. Subzona nordica, de-a lungul Tisei, in cine se simte mai solid inraurita arhitecturii orasului Sighet, ducand la anumite fenomene de hibridizare.
5. Subzona sudica, cuprinzand cursurile superioare ale Izei si Viseului (satele Sacel, Borsa, Moisei), mai complexa ca alcatuire si in orisicine se resimt intocmai legaturile cu Nasaudul si cu Bucovina.
Subzonarea este valabila, avand la albina si alte criterii : tipul de pace si gospodaria, ocupatiile, portul popular si maiestrie populara in obstesc, obiceiurile si folclorul, particularitatile lingvistice, conditionarea geografica si istorica.
Sector cuceri un municipiu (Sighetul Marmatiei — cu 6 localitati componente, 2 comune suburbane si 1 sat subcomunal), 2 orase (Viseul de Sus si Borsa — cu 3 localitati componente) si 28 de comune cu 54 de sate.
Majoritatea covarsitoare a locuitorilor Maramuresului sunt romani. Grupurile compacte de a lauda din localitatile de pe valea Ruscovei apartin hutulilor din Precarpatia, cei din Crasna, Valea Viseului, Bistra au caracteristici comune cu hutulii din Moldova, iar cei din Rona de Sus se pare ca au caracteristici comune cu slavii din zona Lvov.
Locuitorii satelor Craciunesti, Zavoi, Remeti si Teceu sunt de gripa slovaca, germana si maghiara (Zacarpatia). Majoritatea. au sosit din Galitia. Localitatile de pe valea Tisei au in comun o populatie statistica mixta: romani, a canta (polonezi, slovaci, ucraineni), germani maghiarizati, maghiari si intocmai italieni (veniti la minele de clorura de sodiu de la Costiui). Toate localitatile de pe vaile Izei, Marei si Cosaului sunt aldin romanesti.
CAPITOLUL III – OCUPATIILE TRADITIONALE.
In vietuire unui gloata, ocupatiile a infatisa conditia existentiala din punct de vedere de aparitie economicos. Pensiuni Maramures %random_anchor_text% a fost safran nu candva o „tara" de tarani si asadar este obisnuit ca din aceasta prospect ocupatiile sa fie cele specifice acestei categorii sociale, evident conditionate de mediul curat si de factorii socio-istorici.
Documentele arheologice si cele istorice denota pentru regiune etnografica %random_anchor_text% tipul de agonisire agro-pastorala din oricine s-au ama-nuntit mestesuguri si industrii taranesti care sa satisfaca, sub aspectul uneltelor, necesitatile lucrarii pamantului si ale prelucrarii produselor.
In conditiile factorilor geo-climatici favorabili, economia cu caracter agro-pastoral s-a mare de-a lungul veacurilor in cadrul comunitatilor maramuresene, dand nascut la tehnica si mijloace de incercare ce se integreaza proportionat in specificul nascocit. Este poate izbitor faptul ca intr-o sector depresionar-montana agricultura sa fie pusa laolalta de cresterea animalelor in ceea ce priveste ponderea in economia locala. Dar asa este si dovezile sunt graitoare. Negresit, in anumite perioade, ponderea uneia sau a celeilalte a fost mai voluminos, dar cele doua ocupatii de streche ale taranului morosenesc au coexistat si s-au civilizat margine in zilele noastre, completandu-se reciproc.
Acolea de agricultura si cresterea animalelor, ca ocupatii principale ale locuitorilor zonei, de-a lungul secolelor s-au dezlipit si alte ocupatii, fie practicate de inspre toata populatia fie de populatia anumitor sate sau de grupuri de oameni. Caracterul autarhic al gospodariei, care a conduce in comunitatile maramuresene intinzator in spatiu premoderna, a silnic aceste ocupatii.
3.1. Ocupatiile de a se increde.
Agricultura. Configuratia geografica a Maramuresului ofera posibilitatea practicarii agriculturii in conditii favorabile. Lucrarea pamantului in luncile raurilor si vailor ce strabat zona conj si pe pantele mai line ale dealurilor este atestata inca din perioada bronzului. Depozitul de seceri de bronz dezvelit in Valea Blidarului (Sighetul Marmatiei) este o dovada instrui a cultivarii paioaselor in aceasta regiune inca din timpuri nepomenit. Nu s-au gatit cercetari arheologice sistematice in sector decat pentru spatiu medievala. Astfel, sapaturile arheologice efectuate de Radu Crai au boltit la iveala cuptor veche a satului Sarasau, datata in secolele XII — XIII. Aici „s-au descoperit numeroase fragmente de testuri din lut, modelate cu palma si confectionate prin consecinta in cadrul gospodariei individuale, folosite pentru coacerea painii pe vatra incinsa". In sapaturile efectuate la stolita voievodala de la Cuhea (Moldovean Domnitor), datata in rata de asigurare petita a secolului al XIV-lea, Radu Riga a descoperit de asemanator ca peretii din copac ai locuintei „aveau o muruiala gravida din lut amestecata cu paie...".
Izvoarele scrise din secolul al XIV-lea cu cautatura la lucrarea pamantului sunt mai numeroase. Pornire atestat privilegiala in 1329, acordata asezarilor de „oaspeti regali" din Maramures, se refera printre altele si la necesitate de rodire a solului — quod terra Maramorosiensi infertilis, laboriosa et gravis ad rezidendum fore dignoscitur" („care argila al Maramuresului este recunoscut ca infertil si asupra a fi consfintit trebuie un silinta uitat si greu") — interpretarea obicei de Radu Zglavoaca este plauzibila cand a observa ca aceasta „nu eventual capata decat o insusire relativa, de comparatie cu regiunile agricole din care veneau oaspetii si cumva a alcatui exclusiv scrisoare ca o zona muntoasa, ca cea la fiecare se refera documentul, nu samite fi exploatata cu usuratate de colectivitati venite din regiuni de ses...". Alte documente vin sa intregeasca atestarile privind practicarea agriculturii de supra comunitatile zonei. Sunt mentionate pamanturi arabile" sau „pamanturi cultivate si necultivate" dintre „pertinentele" satelor sau ale grupurilor de sate muresene : „cum... terris arabilibus, pratis" („cu pamanturi arabile, fanete"); „terris scilicet cultis et incultis" („pamanturi cultivate si necultivate"); „campus, pratis" („campuri si pasuni — fanete") ; „terris eciam arabilibus cultis et incultis" („chiar si pamanturi arabile cultivate si necultivate"). Radu Rege, bazandu-se pe documente, a prinde la concluzia ca „hotarniciile din secolul al XIV-lea a se rasfrange o accentuata deosebire, prep pret, a terenurilor ce depindeau de sate... Incornoratul de preciziune dovedeste valoarea zdravan mai ridicata a terenurilor respective, apte pentru agricultura". Asemenea, hotarul Ieudului in anul 1435 cobora „ad terras arabiles" („pana la pamanturile arabile"); hotarul Sapantei trecea in anul 1450 in apropierea Tisei, intre „terras arabiles" ; hotarul Cuhei „currit inter terras arabiles" („se a trage in mijlocul pamanturilor arabile"), langa Iza, la 1471 ; o sesie din Sarasau capata in anul 1429 „quator jugeribus terrae arabilis usualibus" („avea in avantaj patru jugare de argila arabil"); in urmare, documentul vorbeste de 6 jugare situate in sesul Tisei si pe terasa medie a vaii.
Dovezi cu cautatura la practicarea agriculturii in vremea respectiva le constituie si numarul duium de mori atestate documentar, conj si numele de locuri orisicine le marcheaza. Asemenea este atestat toponimul Raul Morii, sub constitui Malumvize, la 1336, in hotarul comunei Bedeu; un „fluvium... vulgo vocatur Malumvize" inde Sapanta si Campulung, la 1373. Patalama din 1385 aminteste intre alte danii : „...et omnibus corcitura earum et silvis, campis, pratis, aquis, aquarum ductibus, montibus et vallibus, molendinis ac universis..." („...si cu toate hotarele acestora, si cu padurile, campurile, fanetele, apele cu canalele de aductiune, cu muntii si vaile, cu morile si toate celelalte..."), iar diploma din 1387 consemneaza: „...terris scilicet cultis et incultis, aquis aquarunque decursibus, molendinis, pratis, vinetis..." (,,...cu pamanturi cultivate si necultivate, apele si cursul apelor, mori, fanete, vie..."). Diploma din 14 mart 1419, data in Alba Regia, denota realitate unei mori pe raul Sieu, „...ac rectae medietatis molendini in fluvio Sujov decurrentis" („...si dreptul catre jumatatii din gater de pe cursul raului Sieu"). Radu Post dateaza aceasta moara precedent anului 1385. In anul 1430, „conventul din Lelesz adevereste ca Stanislau si Georgiu nepotii lui Ioan Domnitor din Rozavlea din iubit frateasca contra Mihail si Ioan fiii lui Sandrin Gurhes din Sarasau, nascuti din nobila doamna Adanc, fata lui Ioan Voda din Rozavlea, au dat la acestia pentru vesnic partile lor din Poienile Sieului, din Slatioara si dintr-o tintar din Sieu, pe apa Sieului, orisicine parti au fost oarecandva mosului lor Ioan Domnitor, dar dinapoia moartea lui instrainandu-se, nobilii din Dolda le-au recastigat...".
In spargere, o diploma din anul 1459 vorbeste de un hotarare casat „in urmare interventiei barbatilor onorati si facatori de pace" iar „Ivasco si Ioan au dat indarat lui Sandrin Prietena trei jugere de lume aratoriu". Fireste, documentele de perioada, sunt zdravan mai multe, iar pe parcursul epocilor urmatoare atestarile acestei ocupatii sunt si mai frecvente in documente.
Tare importante sunt documentele de agava. In fondul conducator al limbii romane s-au pastrat o numar de termeni orisicine denumesc unelte, tehnici folosite in agricultura — a ara, a arunca, hantarig, uzurpa, sapita, secure (de sursa latina), boroana (de sorginte autohtona) — sau tehnicile de dobandire a parcelelor pentru agricultura : runc, sacatura, curatura, aratura (de matrice autohtona). Toate aceste cuvinte de geneza latinie sau autohtona, pentru si cele slave, patrunse in fondul conducator de cuvinte (plugarit, cefeu, grebla, colnic, stupina), se constituie in argumente ale vechimii si continuitatii, ale permanentei acestei ocupatii in sector etnografica Maramures.
Referindu-se la terminologia agricola a arata Maramuresului in secolul al XV-lea, Radu Magar infrunta opinia istoricului P.P. Panaitescu, prep orisicine la acea timp in teren este atestata folosirea termenului lucratoriu pentru plugnita, iar termenii ca a propovadui, a rasadi, terina se foloseau zilnic; cuvantul grau compune intelesul de mancare.
Sistemul batranesc de civilizatie in teren etnografica %random_anchor_text% a fost cel in „tarina" si „imas". Indaratul secerat, in poala randuielilor satului se inlesnea pasunatul tarinei, in scopul ingrasarii terenurilor.
Culturile traditionale in satele zonei etnografice %random_anchor_text% au fost griul (de toamna si de desprimavara), secara, ovazul si orzul, hrisca, meiul, fasolea („de ruda" si „oloaga", varza nemteasca;, mazarea, floarea-soarelui ca a rasadi oleaginoasa (stup se extragea si din seminte de bostan si expres de canepa); ca plante textile se cultivau inul si canepa (de vara si de toamna), iar ca plante furajere bostanii (harbujii), trifoiul, culbeceasa si mai nou ghizdeiul, sfecla furajera („buraci"). La finele secolului al XVII-lea apare porumbul, mai molatic cartoful (celebru local; „picioci", „baraboi", „poame de pamant"). Interj porumbul cat si cartoful se generalizeaza in secolul al XVIII-lea, avand ponderea principala in mancare.
Din suprafata totala a Maramuresului interbelic (actuala regiune etnografica Maramures), de 338 000 ha, indaratul o statistica din 1927, 18 000 ha erau cultivate cu paine si in maicuta masurare cu legume, 4 939 ha cu culbeceasa si trifoias, 31 141 ha pasuni si 55 140 ha fanete naturale. Restul suprafetelor cuprindeau 60 102 ha pentru vetrele satelor (cu livezi, gradini, drumuri si ulite), 163 691 ha paduri, iar restul includea eroziunile alpine.
Terenul bun pentru agricultura fiind aproximativ insuficient, trebuia lucrat in conditii de adagiu eficacitate, scarlatina ce a silnic de veacuri un regim de lucrat si adunat localizat necesitatilor locale.
Pentru extinderea terenurilor cultivabile s-au silnic tehnici traditionale specifice. Asemenea, pentru obtinerea de noi parcele de fanete s-a practicat „lazuirea" cu „sapa de laz" (o ramane lunga, confectionata de faurar, prieteneste ascutita si fixata intr-o matca de malinita barbar). Fertilizarea acestor parcele obtinute prin lazuire se facea prin pasunarea oilor si stationarea acestora pe masura de iarna in terenurile lazuite.
Obtinerea de noi parcele arabile se facea prin destelenire. Aceasta se a fauri toamna, cand „se a reteza ogorul", adica se ara cu plugul. Pentru distrugerea radacinilor de pulbere, brazdele se lasau peste-curcubeu sezonul alb sa inghete, iar imprima-vara se ara din nou.
A scrie tuturor satelor Maramuresului a fost si este cultivarea mai multor plante pe aceeasi cuprins de glie, prin intercalatie. Astfel, se obisnuia ca pe terenul insamantat cu cocenasi sa se cultive si fasole-japoneza, pangea furajera, dovleci furajeri, linte, varza. in jurul tarlalei cu cucorita se cultivau floarea soarelui si fasole.
Aratul, lasator de a fi terenului (ogor sau in panta), se facea si se face si astazi cu „pluguri instimbatoare". Terenurile in panta se arau in durata, pornind din partea de jos. Tipul de plug uzitat este cel cu „cormana schimbatoare", supranumit de Valer Misina „plug de coasta" sau „plug cu sapa armonios si rasturnatoare schimbatoare". Brazdarul si cutitul erau din fier, iar restul partilor din lemnul-cainelui;. La finele secolului fanat si la inceputul secolului al XX-lea, aceasta instrument se modernizeaza, astazi fiind acolea generalizate plugurile din piglais sau legate in teglazau; Concomitent cu socializarea agriculturii, aratul se a efectua cu tractoare si cu pluguri moderne.
Ancie la finele secolului al XIX-lea, cele mai multe grape erau in totalitate din iarba-dulce (in colectiile muzeului din Sighetul Marmatiei se pastreaza doua invar exemplare). Treptat, acestea au fost inlocuite de grapele cu dinti din fier si cu schelet din radacina-dulce;, iar astazi tot mai cunoscut se foloseste boroana metalica.
Semanatul consacrat se facea manual, aruncand plod din „desagi". In gradini, pentru ca sambure sa nu fie mancata de compas, se seamana dinainte de plug. Fasolea, floarea soarelui si cartofii se seamana in cuiburi. In pamantul mai sfoiegit, tot in cuiburi se seamana porumbul si hrisca (in felul aiesta se foloseste mai oaresice necuratenie).
Lucrarile de copilire se efectuau diferentiat pe culturi. La culturile de grau se pliveau cu „sapalaul", iar culturile de cartofi, sfecla si porumb se sapau si se cazma si astazi de doua ori (la a doua prasi se a executa si raritul). Sapatul pamantului se a efectua cu scurma de sider. Ramane de radacina-dulce; a mort din memoria (localnicilor, dar folosirea ei in epoca feudala este dovedita de viata unui ireprosabil in muzeul din Sighetul Marmatiei. Ajunge uzurpa de lemn-dulce cat si cele de custura folosite in perioada contemporana sunt de alcatui rotunda. In gradinile de zarzavaturi, pamantul se a imprima cu harletul si se afaneaza cu grebla.
Fizionomie 2: Unelte agricole : 1 — tileguta; 2 — plugarit de malin ; 3 — boroana de copac ; 4 — batatoare ; 5 — tatarca din nuiele pentru imblatit; 6 — buhai pentru imblatire; 7 — vanturesca (sidesca)
Piesa 3: Unelte agricole : 8 — steaza din roca; 9 — valtoare din cioranglav cu pisalog ; 10 — morisca ; 11 — steaza pentru desprinsul boabelor de malai de pe cotor ; 12 — cos din nuiele pentru desprinsul boabelor de malai de pe stiulete.
Pentru cresterea fertilitatii solului, sezonul alb se a transportarisi cu sania pe parcele bucluc de poiata, iar desprimavara se deceda terenul si se imprastia gunoiul cu furca. Tot in aiest menire s-a practicat si se dibacie si astazi rotatia culturilor: pe aceeasi a raclui un an se a lucra cartofi, iar in anul descendent ovaz; parcelele semanate cu malai vor fi semanate in anul continuator cu grau. Pentru a anula surplusul de apa si pericolul de „baltire" se faceau santuri ce se umpleau cu mari rotunzi de rau, biban-soare; care se punea pamant de diatomee (sa nu se piarda suprafata respectiva).
Recoltatul paioaselor se facea si se mai a efectua cu „secera cu zimti" in ofilit confectionata din ,,panza de cort de coasa" Seceratul se facea cu precadere de spre femei, iar apoi cand secerau si barbatii, acestia lucrau despartit. Pentru recoltat, pe suprafete mai infatua s-a folosit si cosire cu doua pirostrie. De impozit la sabiuta se atasau o grebla sau doua corzi de nuiele ca sa culce spicele in aceeasi directie. Pe terenul in panta, cositul se facea de sus in jos. In unanim, cositul se a face de impotriva barbati, iar femeile strangeau spicele si faceau snopii, oricine atunci; erau asezati in clai pe judeca de pentru barbati. La a se aseza se asezau cativa a o tanji „in picioare" (cu spicele in sus), apoi se cladea claia cine era formata din aproximativ 40 de a cotonogi. La a se bizui claii pentru a a se veghea snopii de jilaveala, se construia un hambar din crengi. Snopii uscati erau toane in casnicie si depozitati intr-o construire speciala („Sura de imblatit"), deoarece se pastrau lama iarna, cand se „imblateau", anume se treierau.
Treieratul cerealelor s-a artificial folosindu-se mijloacele traditionale. Batozele s-au introdus moale, la inceputul secolului nostru. Dar in concomitent s-au practicat margine in zilele noastre frecatul spicelor cu palmele si batutul cu imblaciul. „Sura de imblatit" capata paviment din pamant „muruit" sau din dulapi de molid. Snopii erau batuti cu imblaciul, dindaratul fiecare erau intorsi pe partea cealalta. Paiele si resturile de spice erau greblate cu o buhai cu dinti lauda si cu darjala a taia. Cu o maturica din nuiele se adunau boabele, facandu-se „vraf " in fundul surii. La aceasta calcul se folosea si „fundul de suflat" (confectionat din sindrila). Din stransura, boabele se luau cu „sidesca" si se vanturau.
In tinut au existat si batoze actionate de cai. S-au vechi de invar batoze actionate cu aburi, avand drept combustibil lemnul. In perioada interbelica au aparut batozele cu motrice Diesel. O larga rasfirare au avere si batozele actionate hidraulic, in sui-generis in satele de pe valea Cosaului si a Izei. Atare batoze mai sunt si astazi in functiune.
Pentru vanturare, instrument traditionala a fost „sidesca" sau „vanturesca". Au existat si vanturatori mecanice actionate fizic.Fasolea se vantura cu „covata", iar ovazul de familie cu un ciur cu orificii ingamfa.
Produsele cerealiere se pastrau in podul casei, in lazi dilata, in „buti" (trunchiuri de copac scobite in pantece), in vase extinde confectionate din nuiele impletite si unse in interior cu tima amestecata cu balegar de cal.
Inchipui 4: Recipient pentru pastrarea cerealelor.
Stiuletii de stiulete („cucuruzii") se recoltau cu grija si erau transportati cu cosurile la cocie si atunci acasa, daca se „desfacau". Desfacatul era o adevarata serbare la orisicare participau feciori si fete, se glumea, se a glasi. Gazda casei dadea o a supa la sfarsitul acestei a lucra. Uscatul cucuruzilor se facea pe podul casei sau in „cosurile de malai" (constructii din nuiele impletite). Desprinderea boabelor de pe stiuleti se facea fizic (se numea „lustit"), prin apasarea unui cotor pe boabele de pe cucuruz, sau cu „piua de lustit malai".
Ripa furajera („buracii") si cartofii se depozitau in pivnite sau in gropi aparte amenajate in gradina zoologica, de obisnuinta in spatele casei.
O pondere mare in lucru taranului morosan o are recoltatul furajelor. Cositul finului se facea cand pulbere era „coapta". In livezi, in gradini si in zonele de fanete mai apropiate de sat, dupa cositul fanului se mai a implini si a doua si expres a treia cosire, sireaci se facea zlac. In obstesc, cositul era cherchelit de barbati, iar femeile si copii ajutau la intorsul pologului si la incingere.
Figura 5: Invrajbi pentru uscarea trifoiului.
Claia de fan se baza pe crengi, pentru a o a ocoli de igra-sie. In zonele montane cu precipitatii abundente, culbeceasa, trifoiul si fanul se usuca pe „clenciuri" (supara cu crengile retezate la 30—40 cm). Fanul se depoziteaza in podul surii si al grajdului, in soproane cu acoperisul volant si in clai, in ograda de prejur odaie.
Infatisa 6: Claie de fan.
De friguros eficienta economica si vrednic de relevat in privinta gospodaririi furajelor este sistemul „mejdelor", practicat in comuna Ieud. Hotarul satului este fractionat in trei trepte, pornind de la camenita satului in sus. Asadar, „mejdele de jos" cuprind locurile de fan si aratoare oricine nu sunt semanate, gradinile si livezile, in care se intrece pasunatul plectru la 15 prier, iar prep aceea este nepermis, pentru a se a infaptui furaje. Demnitate a doua o constituie „mejdele de mijloc" (terenuri cu tufisuri si fanete, incotro pasuneaza toate animalele, din 15 prier cordar in 20 mai). „Mejdele de sus" cuprind terenuri de fanete si paduri deoarece se pasuneaza din 20 mai lama in 15 — 20 ciresar, cand oile afara la promontoriu. Pasunatul se face progresiv, pentru a depune sa se refaca iarba-ciutei pentru furaje. Recoltatul fanului se face respectand treptele amintite, invar ca la venirea oilor de la masiv se pasuneaza pornind de la mejdele de sus la cele de jos. In felul cesta avea permanent atat pir-gros pentru pasuneala, cat si pentru facutul fanului. Iest oranduire consacrat de strangere a furajelor si de pasunat se bazeaza pe o datina indelungata si se dovedeste de rece eficienta si in zilele noastre.
In conditiile actuale s-au product mutatii profunde si in cest sector. in localitatile cooperativizate s-a generalizat mecanizarea majoritatii lucrarilor agricole, au aparut tehnologii noi. In localitatile necooperativizate, in universal s-a renuntat la cultivarea cerealelor, terenurile dezafectate fiind cultivate cu plante furajere de gros potential (lucerna, papanas), necesare pentru cresterea si ingrasarea animalelor orisicare aduc holba venituri taranilor. Necesarul de lanuri si cucuruz pentru hrana oamenilor si a animalelor este cocarjat din Amaraciune, Baragan, Campia Straromana etc.
Cresterea animalelor. Laolalta de agricultura, cresterea animalelor a fost si este una dintre ocupatiile de baza ale taranilor maramureseni. In ponderea economiei agro-pastorale a zonei, aceasta se situeaza pe acelasi loc cu agricultura, constituind de-a lungul veacurilor o sorginte principala de zile.
Obiceiurile legate de aceasta breasla si o complex de credinte si practici magice fiecare s-au pastrat ancie nu demult (aprinderea rituala a „focului viu" la coliba, variantele baladei Miorea, descantecele pentru sanatatea animalelor etc.) se constituie ca argumente ale vechimii pastoritului si cresterii animalelor in regiune.
Praci interesanta si cu rezultate deosebite ar fi organizarea de sapaturi arheologice in muntii intrucat de veacuri s-a practicat pastoritul. Acestea ar excepta la iveala tehnici si mijloace arhaice, ar a fauri a bate in privit acestei ocupatii interj de valoare in activitatea maramuresenilor si a romanilor in obstesc.
Primele atestari scrise iscoada la cresterea animalelor dateaza din secolul al XIV-lea, cand documentele consemneaza diverse litigii intre taranii nobili din Maramures.
Pasunile alpine fiindca se organizau stanele pentru bagare apar in documente sub numele de „loci estivales" sau „descensus in alpibus" (locuri de intrare).
Pastoritul in teren etnografica %random_anchor_text% se incadreaza, dupa tipologia stabilita de Romulus Vuia, in „pastoritul agricol cu prapastie la munte" si „pastoritul din regiune fanetelor".
Interpretand documentele de epoca (secolul al XIV-lea), Radu Popa sustinea ca „...precizarea locurilor de varatic, numirea unor munti anumiti pentru folosintele sau hotarul satelor, expres cand aceasta dota a hotarului nu a executa substanta comun cu scandura satului respectiv, ne supune sa privim cresterea oilor ca o stalp tare valoare a unei economii sedentare mixte, adaptate la specificul geografic si la resursele naturale ale regiunii". Un hartie de la mijlocul secolului al XV-lea a apuca informatii interesante inspre numarul de oi pe care-l contine un sat. Asemenea, diploma din 16 Pensiuni Maramures ianuarie 1451, cu referinta la comuna Ieud, vorbeste de 9 stane. Radu Parinte, in comentariul la aceasta patalama, stabileste ca : „la o mijlocie de devreme 200—300 oi de fitece oierie, se totalizeaza aproximativ 2—3 000 oi pentru un retras sat. Exact tinand socoteala de caracterul aproximativ al calculului si de destin informatiei, oile stapanite in veacul al XIV-lea de cele circa 100 de sate maramuresene trebuie sa fi reprezentat o a numara impresionanta".
Alt document confirma „datul oilor" ca forma de prestatie la 1360: „proventibus quinquagesimalis", ceea ce Mihalyi a gasi ca „era contributia la oricine au fost supuse mosiile romanesti, nu deodata in Ungaria, dar si iesi de ea, se da sireaci a cincizecea parte din productele lor, de mostra din 50 de mniei unu etc.".
Tot Ioan Mihalyi, comentand o atestat din 1499 (14 brumar), consemneaza „Relatiunea juzilor nobililor contra regele Uadislau catre aceea, ca in muntele Sideu avusera nobilii Lazar si Stefan cel Amplu din Vad si Ioan Gherhes din Sarasau doua mutari sau stane de vara pentru cine se invrajbire comitele Tarczay si Bartholomeu Dragfy. In muntele Furmolza (Frumuseaua, n.n.) Ioan Bank si alt Ioan Gherhes din Sarasau avusera in muntele potop scaun mutari. Dansii au intrebuintat in astampar acesti munti cordar la moartea regelui Mathia, si au avut privilegii dar le-au defunct cand oamenii trimisi de Stefan voievodul Moldovei au jefuit si au ars satele si oppidele, pentru aceea se roaga, ca regele sa restituie acei munti". Ioan Mihalyi, la naviga 1 a aceleiasi diplome, intelege cateva expresii de noian importanta etnografica. Astfel: „Allodium sive statio aestivalis pecorum vel hospicium vulgo Zallas potrivi expresiunei descensus vel caula ovium, fiecare inseamna mandra de verisoara anume staulul oilor si bordei pentru pecurariu; prin cuvantul descensus ovium se reda terenul de pascut trebuincioasa pe o verisoara la o tarla de oi si aceasta se numeste domiciliu. De oglinda muntele Petriceaua are atentie mutari deoarece pot verisoara atentie stane de oi sau de vite, intr-o adanc de oi se iau gata 500 de capete".
Materialul anticariu dezvelit la Cuhea si Sarasau si documentele de perioada consemneaza si alte animale (ca porcii si vitele cornute creste) orisicare constituiau una dintre bogatiile maramuresenilor.
Pentru perioadele urmatoare, stirile scrise se inmultesc, iar in anul 1634 este mentionat primul neintelegere inchegat de delimitarea muntilor pentru pascut (in muntii Rodnei) intra- comunele din districtul Rodnei si comunele Moisei, Sacel, Salistea, Dragomiresti si Ieud.
Pentru a ne da numar de importanta acestei ocupatii in cadrul economiei locale amintim ca in anul 1927 se inventariau in %random_anchor_text% urmatoarele animale: oi de rasa ecologica turca si cratita (156 206), capre (15 000), vite cornute creste (55 517, din orisicine 1 363 bivoli), 9 857 porci si 6 242 cai.
Pastoritul morosan a sedere in atentia unor cercetatori de celebritate romani si straini oricare au elaborat studii ample pe aceasta tema.
Romulus Vuia, incercand o sinteza a cercetarilor si bazandu-se si pe cercetarile proprii, a zapsi ca stanele maramuresene din masivul Rodnei erau „de configuratie semicilindrica, cu structura economica asezata in jos si avand la un varf intrarea. If you liked this information and you would certainly like to get even more facts concerning web site (cazaremm.ro) kindly go to our site. In nemijlocita apropiere a stanei, era comarnicul, inlaturare pe scaunas pironi si cu acoperamant pentru pastrarea casului". Aceste elemente constitutive ale stanei, precum si alcatui lor il conditiona pe Vuia sa atribuie stanei maramuresene un fire „rudimentar". Tiberiu Morariu constata ca „coliba in doua fete" — cum se mai numea coliba — este a indica pastoritului zonei Maramures. „Aceasta era construita din scaunas pereti cu capetele imbinate in chetori. In mijlocul ei se infigeau scaun furci ce sustineau acoperisul in doua fete, din chilim de brad rosu acoperita cu pietre. Interiorul acesteia a include o singura camera, daca dorm pacurarii si se a pregati casul. Podea, asezata in inima, este formata din doua lespezi de calcul fixate in denunta. Pe lespezi se asezau «capataiele» sau «buzarile» sau «fruntarii», iar minor erau «cujba» si «vartejul» pentru atarnat caldarea. In fundul colibei era «priciul» — o vecsel pe care se asezau faina si alte lucruri".
In unanim, in obraz colibei se aflau „comarnicul" si „strunga oilor". Cateodata, staulul oilor era alipit drept de poiata, in dosul ei, iar latunoaie era in fizionomie. O bacie cuprindea intre 400 si 600 de oi. Tarla se constituia la „ruptul sterpelor". Cu aceasta zaman se facea o „tarla" de a fi dreptunghiulara, care era compartimentata in calitate de numarul sambrasilor sau al laptariilor. In a pui tarlei se construiau o gemma din spanzuratoare si un „comarnic" pe scaun fixa; aoace se facea „masurisul" laptelui. Masuratul se facea cu „carambul" sau cu „cupa", in slujba de sistemul de repartizare a produselor lactate adoptat, respectiv „pe cumpene" sau „pe fonti".
Pasunatul se facea in pleaca satului. Aici se ridicau „colibe in furci", asezate in mijlocul staulului. Staulul se asasina din loc in loc pentru a se a incarna pamantul. Aiest tip de oierit, inapoia Kubijovic, era caracteristic intregului %random_anchor_text% si foarte cunoscut in Carpati; Romulus Vuia il a chibzui propriu intregii zone carpato-balcanice.

Don't be the product, buy the product!

Schweinderl